Dumitrescu.Daniel
16th April 2008, 14:56
(Nascut pe 18 aprilie 1929, Valea Dragului, Giurgiu) este un fotbalist român considerat cel mai bun portar din istoria României.Voinescu a debutat la Olimpia Bucureşti în 1939.În 1950 este cerut de Steaua Bucureşti, de unde se va retrage din activitatea competitionala în 1965.
În 1952 a participat la Olimpiada de la Helsinki, prestaţie în urma căreia presa finlandeză l-a considerat "cel mai bun portar al lumii"!
Voinescu a câştigat campionatul României în 1951, 1952, 1953, 1956, 1959-60 şi 1960-61, jucând în total aproximativ 400 de partide în Divizia A. A câştigat, de asemenea, Cupa României în anii 1950, 1951, 1952, 1955 şi 1962.
În 1956 a fost solicitat să joace la Arsenal Londra, iar în 1961, la echipa Vasco da Gama, campioana Braziliei de atunci, transferurile neputându-se concretiza din cauza interdicţiei impuse de Securitate.
Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii Cl. a II-a şi Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincţii.
A format şi antrenat portari precum: Helmuth Duckadam (de la prima apariţie a acestuia la Steaua, până după meciul de la Sevilla), Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Daniel Gherasim (adus de Voinescu la Steaua), Constantin Eftimescu, Dumitru Moraru
În 1977, echipa de juniori a Stelei, antrenată de Voinescu, a câştigat pentru prima dată campionatul (realizându-se performanţa că, în acelaşi an, toate cele trei echipe ale Stelei - juniori, tineret şi seniori - să câştige campionatul).
S-a retras complet din fotbal spre sfârşitul anilor '80
Wikipedia